Acțiunile companiei miniere Vast Resources au înregistrat, marți, o scădere importantă, după ce compania listată la Bursa de Mărfuri AIM din Londra a anunțat că a plasat titluri în valoare de 1,3 milioane de lire sterline pentru a acoperi cheltuielile cu dezvoltarea minei sale polimetalice de la Băița Plai (România), informează Alliance News.
Compania britanică Vast Resources a strâns 1,8 milioane de lire sterline (2,2 milioane de dolari) prin plasarea de acțiuni, pentru capital de lucru în România.
Compania britanică Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, din județul Bihor, spune că protestul de joi al minerilor a fost “ilegal și coordonat de un număr mic de persoane”, în timp ce majoritatea angajaților continuă să sprijine compania. Acțiunile Vast Resources s-au prăbușit cu până la 19%, în pofida asigurărilor că acțiunea de protest va avea un impact minim asupra operațiunilor miniere.
Acțiunile Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, s-au apreciat puternic miercuri, după ce Barclays a anunțat că și-a majorat deținerea la companie.
Compania britanică Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, din județul Bihor, a vândut din nou acțiuni cu discount pentru finanțarea operațiunilor în România și la nivel corporativ, pe fondul lipsei de lichidități în așteptarea eliberării unui lot istoric de diamante brute din Zimbabwe.
Compania britanică Vast Resources și-a majorat producția de concentrat de cupru la mina polimetalică de la Băița Plai în primul trimestru și estimează că mina va atinge pragul de rentabilitate până la jumătatea anului.
Compania britanică Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, din județul Bihor, estimează că va trece pe profit după prima jumătate a anului, pe fondul creșterii producției și a livrărilor. Acțiunile companiei au crescut cu 160% pe bursa de la Londra.
Compania britanică Vast Resources și-a majorat producția de concentrat de cupru la mina polimetalică de la Băița Plai în trimestrul al treilea, însă vânzările au scăzut, din cauza problemelor cu livrarea.
Compania britanică Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, din județul Bihor, a atras noi fonduri de la investitori pentru finanțarea operațiunilor pe termen scurt, după ce a fost nevoită să amâne exporturile de concentrat de cupru din România, pe fondul indisponibilității mijloacelor de transport.
Compania britanică de minerit Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, din județul Bihor, se pregătește să înceapă producția de molibden la mina din România. Acțiunile companiei se apreciază puternic.
Mina polimetalică Băița Plai, deținută și operată de compania britanică Vast Resources, și-a majorat producția de concentrat de cupru cu 17% în trimestrul al doilea.
Compania britanică de minerit Vast Resources a finalizat cel de-al doilea circuit de măcinare de la mina polimetalică Băița Plai, operațiune în urma căreia își dublează capacitatea de procesare a minereurilor.
Compania britanică de minerit Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, din județul Bihor, a obținut noi fonduri de la investitori pentru plata datoriilor și finanțarea operațiunilor din România.
Compania britanică Vast Resources a anunțat înlocuirea lui Adrian Bădiță din funcția de director general al minei polimetalice Băița Plai, județul Bihor, rolul acestuia urmând să fie preluat de Marcus Brewster.
Compania britanică de minerit Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, din județul Bihor, nu a reușit să obțină aprobarea creditorilor pentru un împrumut garantat cu active, destinat finanțării proiectului din România.
Compania britanică de minerit Vast Resources și-a majorat la 100% participația la mina polimetalică Băița Plai, din județul Bihor, repusă în funcțiune la începutul verii.
Compania britanică Vast Resources a reluat producția la mina polimetalică din Băița Plai, județul Bihor, după o întrerupere de circa o lună, cauzată de o problemă apărută la podul de legătură dintre mină și instalația de flotație.
Compania britanică Vast Resources, cu o serie de proiecte miniere în România, anticipează că va începe vânzarea de concentrat de cupru produs la Băița Plai la finele lunii august.
Compania britanică Vast Resources a finalizat punerea în funcțiune la rece a minei polimetalice Băița Plai și se pregătește de lansarea producției de testare.
Britanicii de la Vast Resources au ajuns la un acord pentru obținerea unei finanțări de 13,5 milioane de dolari, fonduri care vor fi utilizate inclusiv pentru redeschiderea minei polimetalice de la Băița Plai.
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat cererea companiei britanice Vast Resources de asociere la licența de producție pentru mina polimetalică de la Băița Plai, din județul Bihor, britanicii având acum undă verde să redeschidă mina închisă în 2013.
Britanicii de la Vast Resources anunță că operațiunea de foraj pentru explorarea perimetrului de la Cârlibaba, adiacent minei de la Mănăila (Suceava), unde compania intenționează să iși extindă activitatea de exploatare, are rezultate, confirmând zonele mineralizate și structurile geologice indicate în studiile realizate anterior.
Britanicii de la Vast Resources au început campania de foraj pentru explorarea perimetrului de la Cârlibaba, adiacent minei de la Mănăila (Suceava), unde compania intenționează să iși extindă activitatea de exploatare.
Producția minei polimetalice de la Mănăila, județul Suceava, a scăzut cu 9% în trimestrul al treilea raportat la precedentele trei luni, până la 27.274 tone de minereu, afectată de lucrările pentru demararea producției comerciale de zinc și de inundațiile din iulie, potrivit administratorului minei, compania britanică Vast Resources.